Un act de dreptate istorica. Ioan Paul al II-lea ne-a parafat testamentul crestinarii prin Apostolul Andrei

08-05-2009, Dumitru Manolache

In aceste zile, se implinesc 10 ani de la istorica vizita efectuata in Romania de catre Papa Ioan Paul al II-lea, in perioada 7-9 mai 1999. O informare completa despre acest moment gasiti pe ucuriaintalnirii.blogspot.com, administrat de parintele Bogdan Aurel Teleanu. Evenimentul a fost, fara indoiala, unul dintre cele mai importante ale secolului trecut pentru ca el a marcat prima vizita frateasca si ecumenica a unui papa intr-o tara majoritar ortodoxa.Aniversarea din acest an cuprinde manifestari care se desfasoara in Bisericile Ortodoxa si Romano-Catolica, la care participa inalti ierarhi, oameni de stat, academicieni, politicieni, artisti etc.Dar dincolo de aceste evenimente, vizita Papei Ioan Paul al II-lea in tara noastra are o valoare cu totul speciala pentru ortodocsii romani: pentru prima data in istorie ne-a fost confirmata si recunoscuta originea apostolica prin increstinarea stramosilor nostri de catre Sfantul Apostol Andrei. Aceasta problema este cu atat mai interesanta cu cat, pana la acest eveniment, reprezentantii Bisericii Romano-Catolice considerau in mod gresit ca evanghelizarea poporului nostru s-a facut prin intermediul bulgarilor, al slavilor. Insusi Papa Ioan Paul al II-lea afirmase in 1991 ca romanii crestini ortodocsi ar fi facut parte din Biserica Bulgara! Sfantul Parinte a reasezat insa in temelia lui istorica adevarul, reparand definitiv greseala, recunoscandu-ne la noi acasa crestinarea prin Andrei, Primul chemat la apostolie de catre Mantuitorul Iisus Hristos.

Papa a venit in vizita in România cu temele facuteIata ce declara in fata Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Papa Ioan Paul al II-lea in ziua de 8 mai 1999: “In timp ce ma pregateam pentru aceasta intalnire atat de dorita, imi venea des in minte o scena evanghelica: cea a lui Andrei, primul vostru evanghelizator, care, plin de inflacarare, se duce la fratele sau Petru sa-i dea urmatoarea stire:«L-am gasit pe Mesia (care inseamna Hristos)». Acea descoperire a schimbat viata celor doi frati: lasand mrejele, au devenit «pescari de oameni». Dupa ce au fost transformati launtric de Duhul Rusaliilor, au pornit la drum pe caile lumii pentru a duce tuturor vestea mantuirii...Beatitudine, venerati Frati intru episcopat: noi suntem fiii acelei evanghelizari. Si noi am primit acea veste, si noi am fost rascumparati in Hristos. Daca astazi ne intalnim, aceasta se datoreste unui plan de iubire al Prea Sfintei Treimi care, in ajunul Marelui Jubileu, a voit ca noi, succesori ai acelor apostoli, sa putem chema in memorie acea intalnire”.Aceasta declaratie o anula practic pe cea facuta in ziua de sambata 23 martie 1991, in fata episcopilor din Romania aflati in vizita “Ad limina apostolorum” cand, printre altele, Sfantul Parinte spusese: “Pana in Evul Mediu, evanghelizarea in Romania a avut radacina latina, dar, cand pamantul romanesc a cazut sub dominatia Bulgariei, in ritul bizantin a fost introdusa limba slava ca limba liturgica. Facand parte din Biserica Bulgara, romanii s-au simtit, de fapt, pe orbita Bizantului, deja separat de Roma”.

Clarificarea adevarului crestinarii stramosilor nostri. Declaratia Papei Ioan Paul al II-lea din timpul vizitei la Bucuresti a fost apreciata in repetate randuri ca un adevarat testament de catre vrednicul de pomenire Parinte Patriarh Teoctist. La 8 aprilie 2005, fostul patriarh spunea, in timpul transmiterii funerariilor Papei Ioan Paul al II-lea: “Nu putem uita ca (Papa Ioan Paul al II-lea) ne-a clarificat adevarul increstinarii noastre, ceea ce avem noi mai scump din mosi stramosi, reconfirmand acum, pentru prima data in istorie, cu prilejul vizitei sale la noi, ca suntem crestini prin predica Sfantului Apostol Andrei. Adevar mare si sfant ne-a lasat noua acest mare parinte al Romei...! Acest adevar sa-l pastram ca pe un testament totdeauna viu si lucrator de acum inainte in istoria noastra bisericeasca.” In acelasi an, la 9 aprilie, intr-un interviu pentru radio BBC, Patriarhul Teoctist sublinia aceeasi idee, adaugand: “Si daca un papa nu poate gresi, atunci, prin Ioan Paul al II-lea s-a pecetluit apostolicitatea credintei noastre din izvorul predicii Sfantului Andrei. Este un adevar istoric recunoscut, foarte valoros pentru noi, pentru intreaga istorie.” Si tot in acel an, PFP Patriarh Teoctist mai intarea inca o data importanta recunoasterii evanghelizarii noastre prin Sfantul Andrei, intr-un interviu dat postului de televiziune Senso, la 1 mai, in care spunea:”Iar daca un papa nu poate gresi, acest adevar a ramas fara putinta de tagada pentru Occident. ”Europa a respirat pentru prima data cu cei doi plamâni crestini. Iata asadar care este valoarea si importanta istorica a vizitei Papei Ioan Paul al II-lea in tara noastra in 1999. De aceea, aniversarea acestui eveniment, la randul ei, intareste rezultatele acelui memorabil moment in care Europa crestina a respirat deodata, pentru prima data, cu ambii sai plamani: Biserica Ortodoxa si Biserica Catolica.

DIALOG CREŞTIN: Zece ani de la vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea în România

de Daniela Cârlea Şontică7/05/2009

În urmă cu zece ani, între 7 şi 9 mai, România a devenit un fel de centru al dialogului intercreştin prin prima vizită într-o ţară ortodoxă a unui papă catolic. Evenimentul a fost considerat o dovadă grăitoare a dorinţei de apropiere dintre cele două Biserici, Ortodoxă şi Catolică, iar fotografiile celor doi ierarhi în odăjdii albe, îmbrăţişaţi, au făcut înconjurul lumii. De când Apusul creştin s-a despărţit de Răsărit, situaţia a fost tensionată între cele două mari surori în ale credinţei în Iisus Hristos, aruncându-şi una alteia anateme şi cuvinte grele. Abia în secolul trecut, relaţiile au început să se mai încălzească prin iniţierea dialogurilor ecumenice, dar încă nu se întâmplase în istoria modernă şi contemporană ca un suveran pontif romano-catolic să facă o vizită într-o ţară majoritar ortodoxă.

Papa a sărutat pământul românesc. Martor de aproape al vizitei istorice a Papei Ioan Paul al II-lea în România, preotul Bogdan Aurel Teleanu, de la Biroul de Presă al Patriarhiei Române, derulează pentru noi filmul acelei vizite. "Prima zi a început pe Aeroportul Bucureşti ­ Băneasa, în jurul orei 12:30, când Sanctitatea Sa - după gestul sărutării pământului românesc purtat într-un vas de lut de un copil îmbrăcat în costum naţional tradiţional românesc - a fost întâmpinat de Preafericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi membri ai Sfântului Sinod, Nunţiul Apostolic Jean Calude Perisset, Înalt Prea Sfinţia Sa Ioan Robu, Arhiepiscopul romano-catolic însoţit de episcopi greco-catolici din ţară, domnul Emil Constantinescu, preşedintele României, domnul Radu Vasile, prim-ministrul României, preşedintele Camerei Deputaţilor, preşedintele Senatului, ministrul de Externe, ministrul Apărării Naţionale, consilieri prezidenţiali şi alte oficialităţi parlamentare şi guvernamentale. Sanctitatea Sa a vorbit în limba română, aşa cum avea să se întâmple, de altfel, pe parcursul întregii vizite, spre bucuria tuturor românilor care l-au ascultat.Mii de creştini ortodocşi şi romano-catolici i-au întâmpinat pe drumul de la aeroport la Catedrala Patriarhală. Pentru prima dată în istorie, în celebrul papamobil a urcat nu doar Papa de la Roma, ci şi un Întâistător al altei Biserici. S-au oprit la Troiţa din Piaţa Universităţii, unde, Patriarhul Teoctist a dat explicaţii despre evenimentele din decembrie 1989, când tinerii creştini români s-au jertfit pentru apărarea idealurilor sfinte de libertate şi credinţă.La Catedrala Patriarhală, cei doi Înalţi Prelaţi au mulţumit lui Dumnezeu că i-a învrednicit să trăiască acele clipe de frăţească comuniune în duh, împreună cu toţi credincioşii prezenţi, asistând la slujba de Te Deum. După aceste prime clipe ale întâlnirii, Papa Ioan Paul al II-lea s-a îndreptat spre Nunţiatura Apostolică din Bucureşti, unde s-a întâlnit cu membrii Conferinţei Episcopale Catolice din România. În după-amiaza zilei, Suveranul Pontif a fost oaspetele preşedintelui României de atunci, Emil Constantinescu."

A fost "vrerea Tatălui şi lucrarea Duhului Sfânt". Despre ziua a doua, acelaşi martor, dar şi cronicar al vizitei, preotul Bogdan Teleanu, povesteşte despre ziua a doua. "Ziua de 8 mai 1999 a debutat cu deplasarea Papei Ioan Paul al II-lea la Cimitirul Catolic Bellu, unde, preţ de câteva minute, s-a rugat pentru sufletele cardinalului Iuliu Hossu şi episcopului Vasile Aftenie. În aceeaşi atmosferă a fost adus un omagiu marelui om politic Corneliu Coposu. În drum spre Catdrala Sfântului Iosif, Sanctitatea Sa a făcut un scurt popas de rugăciune şi la Cimitirul Eroilor Revoluţiei, unde a fost oficiată o slujbă ortodoxă de pomenire. Prima parte a zilei a fost încheiată de Sanctitatea Sa prin participarea la Sfânta Liturghie greco-catolică (în ritul bizantin) de la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti. Din partea Bisericii Ortodoxe, la acest eveniment au asistat, printre alţi ierarhi, şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Sanctitatea Sa i-a acordat o atenţie deosebită Cardinalului Alexandru Todea, singurul cardinal român în viaţă. În după-amiaza acelei zile, Sanctitatea Sa s-a întâlnit cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist. Preafericitul Părinte Patriarh a spus că această întâlnire este «vrerea Tatălui şi lucrarea Duhului Sfânt». Părintele Patriarh a primit un tablou mozaic cu chipul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Întâlnirea de la Palatul din Dealul Mitropoliei s-a încheiat cu recepţia dată de Patriarhia Română în onoarea înaltului oaspete."

"Bisericile noastre tind spre unitate". Cronicarul întâlnirii celor doi şefi de Biserici relatează despre a treia zi, pe care o consideră cea mai importantă. "În dimineaţa zilei, Patriarhul Teoctist, înconjurat de o impresionantă procesiune, formată din ierarhi, preoţi, călugări şi credincioşi, l-a întâmpinat pe Papa Ioan Paul al II-lea în faţa crucii care marca pe atunci piatra de temelie a Catedralei Mântuirii Neamului din Parcul Unirii. Suveranul Pontif a sărutat crucea, acolo săvârşindu-se Sfânta Liturghie, la care au asistat şi Sanctitatea Sa, şi delegaţia catolică. Cei doi înalţi ierarhi au făcut atunci impresionantul gest al schimbului de potire. Ca o continuare a acestui gest, Patriarhul nostru a dăruit Papei icoana Sfântului Andrei. Emoţionantă a fost şi după-amiaza acelei zile, când s-a săvârşit Misa catolică în Parcul Izvor, când Sanctitatea Sa a adresat Părintelui Patriarh Teoctist invitaţia de a vizita Vaticanul.Patriarhul a spus atunci, printre altele: «Prezenţa Sanctităţii Voastre la Liturghia ortodoxă şi a noastră la Misa catolică arată tocmai acest respect faţă de identitatea Bisericilor noastre, care tind spre unitatea deplină întru credinţă». Totul s-a desfăşurat într-o atmosferă de autentică spiritualitate creştină", a încheiat părintele Bogdan Teleanu.

Papa a recunoscut că ne-a creştinat Sf. Andrei. Ca o evaluare a vizitei, Patriarhul Teoctist a declarat că marele câştig al nostru este că Papa Ioan Paul al II-lea a recunoscut originea apostolică a creştinismului românesc: "Papa ne-a făcut darul de care vorbeam mai înainte: proclamarea apostolicităţii credinţei noastre din izvor răsăritean, adică din predica Sf. Ap. Andrei. Până la vizita sa la Bucureşti, în toate cărţile şi tratatele romano-catolice a marilor savanţi, noi, românii, eram consideraţi încreştinaţi prin intermediul bulgarilor, al slavilor. Chiar şi Papa Ioan Paul al II-lea afirmase că ne-ar fi încreştinat bulgarii. Însă, pregătind vizita în România, Papa Ioan Paul al II-lea a fost foarte atent şi sensibil şi a subliniat originea apostolică a creştinismului românesc", a spus Patriarhul într-un interviu acordat postului de radio BBC. Fotografii din memorabila vizită vor fi expuse în holul Patriarhiei Române, începând de vineri, 8 mai, ora 10:00, şi care vor putea fi admirate timp de o săptămână.

Participarea preşedintelui României la manifestările dedicate aniversării a 10 ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România

Participarea preşedintelui României la manifestările dedicate aniversării a 10 ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România

Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat, vineri, 08 mai a.c., la Palatul Patriarhiei, la manifestările dedicate aniversării a 10 ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România. Vă prezentăm alocuţiunea susţinută de şeful statului cu acest prilej:

„Preafericirea voastră,
Excelenţa voastră Monseniore,
Înalt Prea Sfinţiile şi Prea Sfinţiile voastre,
Stimaţi membri ai Guvernului şi ai Parlamentului României,
Excelenţe,
Stimaţi invitaţi,

Sunt deosebit de onorat să particip la această evocare aniversară a unui eveniment care a lăsat o vie impresie românilor şi întregii lumi: vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România. O vizită unică prin semnificaţia sa în planul dialogului ecumenic şi al istoriei recente a naţiunii noastre.

Papa Ioan Paul al II-lea mărturisea că a venit în România ca să întâlnească o naţiune care îi era „foarte dragă”, pe care dorea de multă vreme să o viziteze. Căldura acestei mărturisiri s-a regăsit în emoţia şi entuziasmul primirii sale de către români. Venind în România, Papa Ioan Paul al II-lea ne-a îmbrătişat, ne-a vorbit limba, ne-a sărutat pământul.

Cu toţii ne amintim momentele luminoase ale prezenţei sale în ţara noastră, alături de Patriarhul Teoctist. Prima vizită a unui Suveran Pontif într-o ţară majoritar ortodoxă a avut, pe lângă semnificaţiile sale profunde în spaţiul dialogului şi al reconcilierii între Biserici, şi sensul unei confirmări, al unei recunoaşteri a vocaţiei europene a României: „ţară-punte între Orient şi Occident”, cum o numea Ioan Paul al II-lea. Nu putem uita susţinerea sa, fără echivoc, că „în efortul de reînnoire socială, naţiunea română să nu fie lipsită de sprijinul Uniunii Europene din care România face parte prin istorie şi cultură”!

Astăzi, când este membră a Uniunii Europene şi se pregăteşte să sărbătorească, în această calitate, Ziua Europei, România aduce omagiul său memoriei Papei Ioan Paul al II-lea ca unui mare prieten, care i-a înţeles suferinţele trecute şi i-a dat speranţă. Venind din Răsăritul Europei şi având experienţa persecuţiilor totalitare, Papa Ioan Paul al II-lea a ştiut să se adreseze unui popor care, sub comunism, a sperat în libertate; a ştiut să ne încurajeze şi să ne însufleţească. Să ne aducem aminte şi să păstrăm în noi cuvintele pe care ni le-a adresat atunci Sanctitatea Sa: „poporul vostru este bogat în resurse nebănuite de încredere şi de solidaritate”!
Graţie Bisericii Ortodoxe Române şi Bisericii Catolice, determinării lor de a depăşi dificultăţile sedimentate de-a lungul istoriei, cât şi graţie diplomaţiei româneşti, am fost atunci martorii unui eveniment care a reamintit tuturor valorile pe care se întemeiază voinţa noastră de a fi împreună în Europa: dreptatea, solidaritatea, angajarea pentru binele comun, convieţuirea fraternă. Aceste valori permit întâlnirea dintre credinţa creştină şi cultura europeană, o întâlnire pentru care au pledat acum un deceniu Papa Ioan Paul al II-lea şi Patriarhul Teoctist.

Mulţumesc Bisericii Ortodoxe Române, Preafericirii sale Părintelui Patriarh Daniel, pentru acest prilej evocator, adresat tuturor românilor, şi doresc să transmit Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea amintirea afectuoasă a prezenţei predecesorului său în ţara noastră, precum şi gratitudinea naţiunii noastre faţă de Sfântul Scaun pentru sprijinul acordat atunci, ca şi acum, românilor în Europa.

Vă mulţumesc.”


Departamentul de Comunicare de Publică

Cuvantul Parintelui Patriarh Daniel la manifestările dedicate aniversării a 10 ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România

Recunoştinţă şi speranţă

Aniversăm zilele acestea zece ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România (7, 8 şi 9 mai 1999). Cu acest prilej, dorim să evidenţiem, prin întâlnirea noastră în lumina Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, semnificaţia deosebită a acestui eveniment.

Vizita Episcopului Romei în ţara noastră a marcat nu doar viaţa Bisericii Ortodoxe Române şi a Bisericii Catolice din România, ci şi relaţiile dintre ortodocşi şi catolici pe plan internaţional. Prima vizită a unui Papă al Romei în România a fost şi prima vizită a unui Papă într-o ţară majoritar ortodoxă, deschizând, astfel, calea pentru noi întâlniri în alte ţări de tradiţie ortodoxă (Georgia, noiembrie 1999, Grecia, mai 2001, Ucraina, iunie 2001, Bulgaria, mai 2002). De aceea, o putem considera ca fiind o vizită istorică, prin care s-a încercat o mai mare apropiere şi cooperare între cele două Biserici, într-o vreme în care lumea era foarte învrăjbită şi în care Bisericile creştine erau chemate să proclame împreună iubirea lui Dumnezeu pentru lume, arătată în Iisus Hristos.

În acelaşi timp, vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România se explică şi prin faptul că Biserica Ortodoxă Română, latină ca origine etnică, dar de credinţă ortodoxă răsăriteană, este o Biserică deschisă dialogului internaţional, intercreştin sau ecumenic. Prin urmare, vocaţia particulară a Bisericii Ortodoxe Române este aceea de a fi un pod, o punte de legătură între Răsărit şi Apus.

Totodată, trebuie spus că Papa n-a venit în România doar pentru ortodocşii români cu care Biserica Romano-Catolică, în general, are relaţii bune, ci şi pentru faptul că în România se află cea mai bine organizată şi dinamică minoritate catolică dintr-o ţară majoritar ortodoxă. Astfel, vizita Papei nu a fost numai una ecumenică, ci şi una cu semnificaţii pastorale pentru episcopii, preoţii şi credincioşii romano-catolici şi greco-catolici din România, care s-au bucurat în mod deosebit de prezenţa episcopului Romei în România.

Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România rămâne, aşadar, un eveniment cu profunde semnificaţii ecumenice şi pastorale. Ea a evidenţiat faptul că adevărul credinţei şi iubirea creştină frăţească trebuie unite între ele pentru că unitatea exterioară, care nu este şi comuniune spirituală profundă, nu se poate impune conştiinţei şi libertăţii umane, nici nu devine izvor de bucurie. Deci, prietenia şi respectul reciproc apropie între ele Biserici şi popoare diferite.

Aniversarea unui deceniu de la vizita Papei în România constituie, de asemenea, un prilej de evocare a personalităţii sale deosebite. Personalitatea sa a fost un dar nu numai pentru Biserica Romano-Catolică, ci şi pentru lumea de astăzi, în general, din ce în ce mai secularizată şi confuză din punct de vedere spiritual şi moral. Papa Ioan Paul al II-lea a fost un apostol al păcii şi al unităţii, apreciat la nivel mondial, un misionar al libertăţii întru Hristos, libertate mai tare decât orice sistem totalitar de dreapta sau de stânga. Este semnificativ faptul că primul Papă de origine slavă din istorie a subliniat permanent în cuvântările sale importanţa spiritualităţii ca dimensiune centrală a vieţii umane, convingere care nu venea doar din studiile sale teologice şi filosofice, ci mai ales din istoria vieţii sale personale, din experienţa ajutorului lui Dumnezeu în încercările dramatice ale vieţii sale, atât din timpul războiului, cât şi din perioada grea a comunismului totalitar. Din acest motiv, apărarea libertăţii şi a demnităţii umane, prin promovarea unei adevărate „culturi a vieţii”, în contextul confuz al provocărilor lumii de azi, a fost o constantă a activităţii sale. Mai mult decât atât, atitudinea profund spirituală izvorâtă din această experienţă personală a făcut din Papa Ioan Paul al II-lea un promotor smerit al pocăinţei ca premisă a reînnoirii, a reconcilierii şi a refacerii unităţii creştine.
Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, ca invitat al Patriarhului Teoctist, un alt mărturisitor al credinţei creştine în timpul comunismului, şi receptarea pozitivă a acestei vizite pe plan internaţional au făcut ca Papa să fie considerat un prieten al României, iar dimensiunea ecumenică a vizitei, în care Papa Romei şi Patriarhul României s-au rugat împreună pentru unitatea creştină, a fost apreciată ca un semn de speranţă şi bucurie într-o lume tensionată, adesea confuză în orientarea ei.

În lumina Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România capătă, acum, după zece ani, valoarea permanentă a unui simbol de apropiere, dialog şi cooperare între Biserici, prin promovarea iubirii sfinte în viaţa persoanelor, a comunităţilor şi a popoarelor. Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România a contribuit, la nivel politic, la aderarea României la NATO şi Uniunea Europeană, iar, în plan pastoral-ecumenic, la o detensionare a relaţiilor dintre greco-catolici şi ortodocşi în România, deşi nu au fost rezolvate toate problemele lor patrimoniale. Totuşi, lumina acelor zile de 7, 8 şi 9 mai 1999 nu poate fi niciodată separată de lumina şi bucuria Sfintelor Paşti, izvor de speranţă şi iubire frăţească în Hristos. Mulţumim lui Dumnezeu pentru că această lumină a fost mărturisită atunci împreună de un Papă catolic şi un Patriarh ortodox, cu speranţa comuniunii şi conlucrării între creştini, spre slava Preasfintei Treimi şi spre binele Bisericii lui Hristos.



† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
* Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat participanţilor la Simpozionul aniversar «Întâlnire în lumina Învierii», Palatul Patriarhiei din Bucureşti, vineri 8 mai 2009.

C O M U N I C A T D E P R E S A

Întâlnire în Lumina Învierii
- Aniversarea la Patriarhia Română a zece ani de la vizita
Papei Ioan Paul al II-lea în România (7 - 9 mai 1999 - 2009) -

Cu prilejul împlinirii a zece ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România (7-9 mai 1999), Patriarhia Română, Preşedinţia României şi Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti organizează o serie de manifestări aniversare. În acest context, vineri, 8 mai 2009, Patriarhia Română va organiza, la Palatul Patriarhiei, între orele 10.00-13.00, manifestarea cu tema Întâlnire în Lumina Învierii dedicată aniversării a zece ani de la prima vizită a unui episcop al Romei într-o ţară majoritar ortodoxă.

Vor participa Domnul Traian Băsescu, Preşedintele României, Excelenţa Sa Arhiepiscopul Dominique François Joseph Mamberti, delegatul Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea, ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ai Bisericii Catolice din România, înalte autorităţi de stat centrale şi locale, foşti demnitari români, personalităţi ale vieţii academice, culturale şi alţi invitaţi. În debutul manifestării va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie Bucuria Întâlnirii organizată în Sala Europa Christiana, care include imagini cu cele mai importante şi semnificative momente din timpul vizitei Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti.

© BIROUL DE PRESA AL PATRIARHIEI ROMANE

În continuare, în Aula Magna Teoctist Patriarhul, va avea loc conferinţa cu tema CREDINŢA CREŞTINĂ ŞI CULTURA EUROPEANĂ AZI. Moştenire comună, provocări actuale şi perspective de cooperare.

Conferinţa va începe cu proiectarea filmului documentar Papa în România, realizat de postul de televiziune TRINITAS al Patriarhiei Române în colaborare cu Televiziunea Română. Apoi, vor fi prezentate mesajele Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea, Domnului Traian Băsescu, Preşedintele României, Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Ioan Robu din partea Bisericii Catolice din România şi Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România (importanţă, semnificaţii, urmări, perspective etc.) va fi evaluată de către Profesor Dr. Andrei Riccardi, titularul disciplinei Istoria contemporană de la Universitatea Roma Tre şi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Dr. Nifon Mihăiţă, Arhiepiscopul Târgoviştei.

La finalul conferinţei va avea loc lansarea volumului Convivere (Despre civilizaţia convieţuirii) al Profesorului Dr. Andrei Riccardi, fondatorul Comunităţii Sant'Egidio, apărut la editura Humanitas. Manifestarea se va încheia cu ceremonia de dezvelire a plăcii aniversare din Sala Conventus a Palatului Patriarhiei, acolo unde a avut loc întâlnirea Papei Ioan Paul al II – lea cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Evenimentul va fi transmis în direct de posturile de radio şi televiziune TRINITAS ale Patriarhiei Române.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

CRONICA VIZITEI PAPALE ÎN ROMÂNIA

Un gest simbolic, vrednic de urmat: Papa Ioan Paul al II-lea a sarutat pamantul sfant romanesc! În perioada 7-9 mai 1999, prin voia lui Dumnezeu şi printr-o strânsă colaborare dintre Patriarhia Română, Preşedinţie, Guvernul României şi Nunţiatura Apostolică la Bucureşti, s-a desfăşurat, într-o atmosferă de autentică spiritualitate creştină, prima vizită a unui Papă romano-catolic la Bucureşti. Vizita în ţara noastră a Sanctităţii sale Papa Ioan Paul al II-lea reprezintă şi o încununare a eforturilor întreprinse în domeniul teologiei trăite şi asumate luminat de către Biserica Ortodoxă Română care a confirmat astfel, încă o dată, vocaţia sa nuanţat ecumenică, necesitatea dialogului interconfesional şi religios sincer susţinut, precum şi importanţa misiunii ei sociale într-o lume aproape secularizată, zguduită de războaie, conflicte interetnice, socio-economice şi chiar religioase. Suveranul pontif romano-catolic, răspunzând invitaţiei făcute în luna februarie 1999 de către Prea Fericitul Patriarh Teoctist, a efectuat pentru întâia dată în istoria modernă şi contemporană o vizită frăţească şi ecumenică într-o ţară majoritar ortodoxă cum este România. Desfăşurată pe parcursul a doar trei zile, programul vizitei a concentrat o serie de evenimente simbolice de o importanţă naţională şi internaţională deosebită. În acest sens am sublinia semnarea, la 8 mai 1999, a Declaraţiei comune de către Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist şi de către Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea, referitoare la războiul din Iugoslavia, prin care se cerea în termeni neechivoci, în numele lui Dumnezeu, Părintele tuturor oamenilor, încetarea confruntărilor armate.
Ziua întâi: exprimând bucuria reciprocă a întâlnirii…
Prima zi a început pe aeroportul Bucureşti-Băneasa, în jurul orei 12.30, când Sanctitatea Sa – după gestul sărutării pământului românesc purtat într-un vas de lut de către un copil îmbrăcat în costum naţional tradiţional românesc – a fost întâmpinat de către Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi membri ai Sfântului Sinod, Nunţiul Apostolic Jean Calude Perisset, Înalt Prea Sfinţia Sa Ioan Robu, Arhiepiscopul romano-catolic însoţit de episcopi greco-catolici din ţară, domnul Emil Constantinescu, Preşedintele României, domnul Radu Vasile, Prim-ministrul României, preşedintele Camerei Deputaţilor, preşedintele Senatului, ministrul de externe, ministrul apărării naţionale, consilieri prezidenţiali şi alte oficialităţi parlamentare şi guvernamentale.
Într-un cadru special amenajat, au fost rostite cuvântările de bun venit adresate de Întâi Stătătorii Bisericii Ortodoxe Române şi Preşedintele României înaltului oaspete, Papa Ioan Paul al II-lea, care avea să le răspundă cu recunoştinţă pentru invitaţia făcută de a vizita România. De remarcat faptul că Sanctitatea Sa a rostit alocuţiunea în limba română, aşa cum avea să se întâmple, de altfel, pe parcursul întregii vizite, spre bucuria tuturor românilor care l-au ascultat.
Drumul de la aeroport la Catedrala Patriarhală a fost parcurs sub privirile miilor de creştini ortodocşi şi romano-catolici, în acelaşi vehicul, de către cei doi Înainte Stătători, fiind pentru prima dată în istoria celebrului „papa-mobil” când urca în el Întâistătătorul unei alte Biserici decât cea a Romei.
În dreptul Troiţei din Piaţa Universităţii, Părintele Patriarh i-a explicat cu firească emoţie Sanctităţii Sale că, în timpul evenimentelor din decembrie 1989, tinerii creştini români s-au jertfit pentru apărarea idealurilor sfinte de libertate şi credinţă.
La Catedrala Patriarhală, cei doi Înalţi Prelaţi ai celor două Biserici surori şi-au unit rugăciunile de mulţumire către Dumnezeu, Care i-a învrednicit să trăiască acele clipe de frăţească comuniune în duh, împreună cu toţi credincioşii prezenţi, asistând la slujba de Te Deum, săvârşită de I.P.S. Iosif Pop, Arhiepiscop pentru Europa Occidentală şi Meridională.
În cuvântările de salut ce au urmat sfintei slujbe, adresate mulţimii de credincioşi de pe treptele reşedinţei Patriarhale, cele două înalte feţe bisericeşti s-au retras în interiorul Reşedinţei, în biroul care mai păstrează încă vie memoria Patriarhului Justinian, promotor al mişcării ecumenice din ţara noastră într-o vreme de grea încercări pentru spiritualitatea creştină răsăriteană.
După aceste prime clipe ale întâlnirii, Papa Ioan Paul al II-lea s-a îndreptat spre Nunţiatura Apostolică din Bucureşti, unde s-a întâlnit cu membrii Conferinţei Episcopale Catolice din România. În după-amiaza zilei, Suvernaul Pontif a fost oaspetele Preşedintelui României, dl. Emil Constantinescu.
În Sala Unirii din Palatul Cotroceni, Papa Ioan Paul al II-lea s-a întâlnit din nou cu Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, precum şi cu familiile preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, cu primul-ministru al României, dl. Radu Vasile, cu dl. Ion Iliescu, fost preşedinte al României, cărora le-a oferit câte o medalie pontificală.
În Sala Ambasadorilor, invitatului i-a fost prezentată expoziţia „Creştinismul pe teritoriul României – Primul mileniu”, care cuprinde dovezi arheologice ale existenţei creştinismului pe teritoriul ţării noastre încă din primele secole după Hristos. În finalul vizitei la Palatul Cotroceni, Suveranul Pontif, care are şi calitatea de Şef al Statului Vatican, şi Preşedintele României au rostit două alocuţiuni, exprimând bucuria reciprocă a întâlnirii.

Ziua a doua: această întâlnire nu este altceva decât „vrerea Tatălui şi lucrarea Duhului Sfânt…
Cea de-a două zi a vizite, sâmbătă, 8 mai 1999, a debutat cu deplasarea Papei Ioan Paul al II-lea la Cimitirul Catolic Bellu, unde, preţ de câteva minute, s-a rugat pentru sufletele cardinalului Iuliu Hossu şi a episcopului Vasile Aftenie. În aceaşi atmosferă a fost adus un omagiu marelui om politic Corneliu Coposu. În drum spre Catdrala Sfântului Iosif, Sanctitatea Sa a făcut un scurt popas de rugăciune şi la Cimitirul Eroilor Revoluţiei, unde a fost oficiată o slujbă ortodoxă de pomenire.
Prima parte a zilei a fost încheiată de Sanctitatea Sa prin participarea la Sfânta Liturghie greco-catolică (în ritul bizantin) de la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti. Din partea Bisericii Ortodoxe, la acest eveniment au asistat IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi PS Nifon Ialomiţeanul, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor.
Sanctitatea Sa i-a acordat o atenţie deosebită Cardinalului Alexandru Todea, singurul cardinal român în viaţă. În timpul slujbei, în cadrul ceremonialului numit ofertoriu, Suveranul Pontif a dăruit Mitropolitului greco-catolic Lucian Mureşan un potir de împărtăşanie.
Un reper deosebit al vizitei papale în România l-a constituit întâlnirea din după-amiaza zilei de sâmbătă dintre Sanctitatea Sa şi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist.
În deschiderea întâlnirii, desfăşurată la Palatul Patriarhiei, delegaţia papală a avut ocazia să admire o frumoasă expoziţie de icoane şi artă bizantină. În Aula mare a Palatului, în prezenţa membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a unui impresionant auditoriu alcătuit din numeroase personalităţi politice, civile şi religioase, Capul Bisericii Catolice şi Patriarhul României au rostit două importante cuvântări. Prea Fericitul Părinte Patriarh a exprimat, în numele membrilor Sfântului Sinod, „urarea frăţească de bun venit”, făcând precizarea că această întâlnire nu este altceva decât „vrerea Tatălui şi lucrarea Duhului Sfânt”.
După acest moment, Sanctitatea Sa, Ioan Paul al II-lea, şi Prea Fericitul Părinte Patriarh, însoţiţi de membrii Sfântului Sinod şi ai delegaţiei papale, s-au retras în sala Nicolae Iorga, unde au semnat Declaraţia comună privind războiul din Iugoslavia, îndemnând pe „creştinii de toate confesiunile să se angajeze concret şi să se unească în rugăciune permanentă pentru pace şi înţelegere între popoare”. PF Părinte Patriarh a primit un tablou mozaic cu chipul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Întâlnirea de la Palatul din Dealul Mitropoliei s-a încheiat cu recepţia dată de Patriarhia Română în onoarea înaltului oaspete.
Ziua a treia: subliniindu-se, cu regret, neputinţa împărtăşirii din acelaşi potir euharistic…
Ziua de duminică, 9 mai 1999, va rămâne în istoria celor două Biserici ca un important reper, atât din punct de vedere religios-istoric, cât şi liturgic.
În dimineaţa zilei, Prea Fericitul Teoctist, înconjurat de o impresionantă procesiune, formată din ierarhi, preoţi, călugări şi credincioşi, l-a întâmpinat pe Papa Ioan Paul al II-lea în faţa crucii care marchează piatra de temelie a viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului din Parcul Unirii. Suveranul Pontif s-a închinat în faţa crucii şi a sărtutat-o, gest concretizat, după cum aveam să aflăm ulterior, prin înscrierea Sanctităţii Sale la loc de cinste între donatorii viitoarei Catedrale. Pe locul Catedralei din Parcul Unirii, Prea Fericitul Părinte Teoctist, înconjurat de un sobor de ierarhi şi preoţi, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii, la care a asistat şi Sanctitatea Sa, împreună cu o numeroasă delegaţie catolică.
Predica zilei (Duminica Samarinencei) a fost rostită de IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a pus în lumină dumnezeirea Mântuitorului Hristos, Singurul Care ne-a arătat cu adevărat cum pot fi depăşite graniţele mai mult sau mai puţin artificiale dintre oameni.
Subliniindu-se, cu regret, neputinţa împărtăşirii din acelaşi potir euharistic, cei doi înalţi ierarhi au făcut impresionantul gest al schimbului de potire. Ca o continuare a acestui gest, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist a mai dăruit Sanctităţii Sale icoana Sfântului Andrei, recunoscut ca Apostol al românilor şi frate după trup al Sfântului Apostol Petru.
Momentele emoţionante nu au încetat nici în după-amiaza zilei de duminică. La sfârşitul Misei catolice săvârşite în Parcul Izvor, Sanctitatea Sa a adresat Prea Fericitului Părinte Patriarh invitaţia de a vizita Vaticanul.
În cuvântarea ţinută la sfârşitul slujbei din Parcul Izvor, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist a subliniat importanţa momentului: „Prezenţa Sanctităţii voastre la Liturghia ortodoxă şi a noastră la Misa catolică arată tocmai acest respect faţă de identitatea Bisericilor noastre care tind spre unitatea deplină întru credinţă”.
Vizita Sanctităţii Sale, Papa Ioan Paul al II-lea, s-a încheiat în seara zilei de 9 mai 1999, prin ceremonia oficială de plecare de pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. Cu acest prilej, Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea a sintetizat prin următoarele cuvinte rezultatul vizitei sale în România: „Au fost zile de profunde emoţii pe care le-am trăit cu intensitate şi vor rămâne întipărite pentru totdeauna în inima mea… Ţara voastră are ca înscrisă în rădăcinile ei o singulară vocaţie ecumenică. Prin poziţia geografică şi prin lunga ei istorie, prin cultură şi tradiţie, România este o casă unde Orientul şi Occidentul se regăsesc în dialog natural”.
Completând această remarcă papală, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctis, în cuvântarea rostită la despărţire pe aeroport, s-a adresat Sanctităţii Sale cu următoarele cuvinte: „Luaţi cu Sanctitatea Voastră acum, la întoarcere spre Vatican, imaginea Bizanţului latin a României cu trecutul şi năzuinţele sale… . Dumnezeu să ne călăuzească paşii ce vor urma, atât în relaţiile dintre ortodocşi şi catolicii de ambele rituri din România, cât şi în cadrul dialogului teologic internaţional ortodoxo-catolic”.

(Pr. Bogdan-Aurel Teleanu, Cronica vizitei papale în România, Vestitorul Ortodoxiei, 1-15 iunie 1999, anul IX, nr. 226-227, p. 6; Articol preluat de revista Ortodoxia maramureşană, anul IV, nr. 4, Baia Mare, 1999, p. 42, precum şi de Icoana din adânc, 1-30 iunie 1999, anul III, nr. 6, p. 3 , sub titlul Un gest simbolic, vrednic de urmat: Papa Ioan Paul II sărută pământul sfânt românesc!)

ORIGINILE APOSTOLICE ALE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

1. Până în mai 1999, reprezentanţii Bisericii Romano-Catolice considerau în mod greşit că evanghelizarea în România s-a făcut în limba latină prin cucerirea Daciei de către romani, iar, în Evul Mediu, românii au fost reevanghelizaţi în limba slavă. Spre exemplu, Silvestru Augustin Prunduş si Clemente Plaianu (in lucrarea Catolicism şi ortodoxie românească. Scurt istoric al bisericii române unite, Casa de Editură VIAŢA CREŞTINĂ, Cluj-Napoca, 1994, p. 16) afirmau umatoarele: “Însă, prin slavizarea cultului, Biserica românească a fost ruptă de legăturile ei fireşti cu Roma de care, până atunci, a legat-o nu numai limba, originea etnică şi comuniunea credincioşilor ei cu popoarele latine, ci însăşi credinţa primită sub forma romană, sub oblăduirea căreia neamul nostru a trăit aproape o mie de ani. Ruptura a fost cu totul nefirească, fără voia şi fără ştirea poporului credincios, datorită acelui fatal destin al istoriei. Aceasta este pierderea ce o deplângem. Şi dacă totuşi nu ne-am pierdut fiinţa romană a neamului, aceasta desigur nu se datoreşte Ortodoxiei bizantine, cum cu totul arbitrar şi nejustificat şi-o revendică Ortodoxia românească antilatină, ci, dimpotrivă, se datoreşte, pe de o parte, deosebitei vitalităţi a neamului românesc, iar pe de alta, acelei credinţe creştine iniţiale, înveşmântate în haină latină romană, masele de credincioşi rostindu-şi în continuare, şi după migraţia slavilor, rugăciunile, de cel puţin două ori pe zi, aşa cum le-a moştenit din străbuni, în limba latină, transformată apoi în străromână şi română, iar duminica şi în sărbători, în biserică, până ce preotul recita slujbele în limba slavonă, pe care credincioşii nu o înţelegeau, ei îşi repetau rugăciunile latino-romanice”.



2. Aceiasi gravă eroare a făcut-o însuşi Papa Ioan Paul al II-lea care afirmase în 1991 că românii creştini ortodocşi au făcut parte din Biserica Bulgară. Astfel, Papa Ioan Paul al II-lea - în Discursul adresat Episcopilor din România aflaţi în vizită „Ad limina apostolorum” (sâmbătă, 23 martie 1991) - facuse urmatoarea consideratie: „Unitatea dintre voi, întărită pe ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu şi prin participarea la unica Euharistie „taina dragostei, semnul unităţii, legătura carităţii” (Sacrosantum concilium, 47), se va susţine, mulţumită dialogului sincer şi colaborării efective pentru a înfrunta şi pentru a rezolva problemele cu care va confruntaţi. Vă va ajuta, sunt sigur, chiar şi în găsirea soluţiilor posibile pentru dificultăţile existente cu Biserica Ortodoxă, în baza respectului reciproc şi al efortului de a găsi înţelegere reciprocă, conform celebrei doctrine a Conciliului Ecumenic Vatican II. (…) Acest text conciliant priveşte în mod evident şi Biserica catolică de rit bizantino-românească. Până în Evul Mediu, evanghelizarea în România a avut rădăcină latină, dar, când pământul românesc a căzut sub dominaţia Bulgariei, în ritul bizantin a fost introdusă limba slavă ca limbă liturgică. Făcând parte din Biserica Bulgară, românii s-au simţi, de fapt, pe orbita Bizanţului, deja separat de Roma”.



3. De aceea, pregătind vizita în România, Părintele Patriarh Teoctist, cu atenţie şi sensiblitate, a subliniat importanţa recunoaşterii originii apostolice a creştinismului românesc de către Papa Ioan Paul al II-lea. Recunăscând că Sfântul Apostol Andrei este „primul nostru evanghelizator”, Întâistătătorul Bisericii Romano-Catolice şi-a corectat propria greşeală din 1991, făcând următoarea afirmaţie în faţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: „În timp ce mă pregăteam pentru această întâlnire atât de dorită, îmi venea des în minte o scenă evanghelică: cea a lui Andrei, primul vostru evanghelizator, care, plin de înflăcărare, se duce la fratele său Petru să-i dea uimitoarea ştire: „L-am găsit pe Mesia (care înseamnă Hristos)!” (Iona I, 41). Acea descoperire a schimbat viaţa celor doi fraţi: lăsând mrejele, au devenit „Pescari de oameni” (Matei 4, 19). După ce au fost transformaţi lăuntric de Duhul Rusaliilor, au pornit la drum pe căile lumii pentru a duce tuturor vestea mântuirii. (…) Beatitudine, veneraţi Fraţi întru episcopat: noi suntem fiii acelei evanghelizări. Şi noi am primit acea veste, şi noi am fost răscumpăraţi în Hristos. Dacă astăzi ne întâlnim, aceasta se datoreşte unui plan de iubire al Prea Sfintei Treimi care, în ajunul Marelui Jubileu, a voit ca noi, succesori ai acelor apostoli, să putem rechema în memorie acea întâlnire.”(cf. Papa Ioan Paul al II-lea, Vom trece pragul mileniului trei cu martirii noştri şi cu toţi cei care şi-au dat viaţa pentru credinţă, cuvântare rostită la întâlnirea cu Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist şi membrii Sfântului Sinod, România, Palatul Patriarhiei, sâmbătă, 8 mai 1999, publicată în revista Biserica Ortodoxă Română, Anul CXVII, Nr. 1-6, ianuarie - iunie 1999, Bucureşti, p. 71).



4. De menţionat că, acest eveniment istoric bisericesc se petrecea în următorul context: În şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din zilele de 14-15 noiembrie 2001, la propunerea I.P.S. Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Clujului, s-a solicită plenului Sfântului Sinod să ia hotărârea solemnă prin care Sf. Apostol Andrei să fie declarat în mod oficial Patron Spiritual al României, iar ziua de 30 noiembrie să devină sărbătoare bisericească naţională (Temei nr. 4972/2002). De fapt, Sfântul Sinod, în şedinţele din anii 1994 şi 1997, constatase că în baza ştirilor aflate în tradiţia bisericească scrisă, ca şi a celor care circulau până în zilele noastre în tradiţia orală, Sf. Apostol Andrei este cel căruia îi datorăm, ca popor şi Biserică, predicarea Evangheliei pe teritorul României şi consacrarea creştinismului nostru de origine apostolică. Astfel, hotărârea Sf. Sinod nr. 8702/1993 a stabilit ca Sf. Ap. Andrei să fie înscris în calendarul bisericesc cu cruce roşie, începând cu calendarul pe anul 1995, iar hotărârea nr. 3399/1997 a stabilit ca Sf. Ap. Andrei, cel Întâi chemat, să fie proclamat Ocrotitorul României şi înscris în acest mod în calendarul nostrum bisericesc (Revista BOR, Buletinul Oficial al Patriarhiei Române, anul CXIX, nr. 7-12, iulie-decembrie 2001, cf. pp. 549-550).

de Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU, Biserica Sf. Pantelimon din Bucureşti, 30 noiembrie 2008 (fragment din predica cu titlul REZISTENTA CRESTINA, FUNDAMENT AL CONTINUITATII SI UNITATII BISERICESTI la Duminica a 30-a după Rusalii; Dregătorul bogat–păzirea poruncilor, Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat–Ocrotitorul României)

Pontificatul strategic al României, Ziua, 31 ianuarie 2006

Credinţa creştină ortodoxă - cea care în mod logic părea că ar fi trebuia să despartă România de ţările europene catolice şi protestante - tinde să devină, din ce în ce mai pregnant, tocmai unul din temeiurile integrării ţării noastre în noua Uniune Europeană. Considerăm relevantă în acest sens aprecierea recentă a Eminenţei sale, cardinalul Christoph Schönborn, Arhiepiscopul Vienei, care, în timpul vizitei sale la Patriarhia Română, a declarat că “prin intrarea în Uniunea europeană, România şi Bulgaria vor fi două ţări ortodoxe care vor adera la Uniunea Europeană şi vor aduce prin intrarea lor şi comoara neasemuită a Ortodoxiei în Uniunea Europeană ” (Catedrala patriarhală, 30 ianuarie 2006). Relevant este faptul că, tot cu această ocazie, Eminenţa sa a dat de înţeles că există şansa ca papa Benedict al XVI-lea să vină în România, în ziua de 8 septembrie 2007, cu ocazia lucrărilor Adunarii Ecumenice Europene de la Sibiu.

Iată cum, după atâta timp, principala critică adresată Bisericii Ortodoxe – care acuza Ortodoxia pentru faptul că “ne-a ţintuit în slavism”, rupându-ne în felul acesta de pulsaţiile pline de vitalitate şi ingeniozitate fecundă ale culturii vest-europene ((Eugen Lovinescu, Istoria civilizaţiei române moderne. Forţele revoluţionare, Editura Ancora, Bucureşti, 1924, p. 14) - devine un avantaj în perspectiva integrării europene a României. Ca o reacţie la această opinie critică aveau să apară numeroase studii care au încercat să contrabalanseze această ipoteză, precum cele ale lui C. Rădulescu-Motru, Pr. P. Vintilescu, Nichifor Crainic, Constantin C. Pavel, Constantin Noica etc.

Însă, teza tuturor celor care criticau rădăcinile creştin ortodoxe ale culturii române a fost demontată definitiv şi în întregime de Papa Ioan Paul al II-lea care, denumind România “Ţară-punte între Orient şi Occident, punct de răscruce între Europa Centrală şi cea Orientală” (Papa Ioan Paul al II-lea în Cuvântarea de bun venit, Bucureşti, 7 mai 1999), remarca importanţa geostrategică a ţării noastre “devenită în decursul secolelor o punte de legătură între lumea latină şi ortodoxie, ca şi între civilizaţia elenă şi popoarele slave” (Papa Ioan Paul al II-lea în Salutul adresat Românilor în faţa Catedralei Patriarhale, Bucureşti, 7 mai 1999).

Această idee a Papei Ioan Paul al II-lea a fost preluată, ulterior, de preşedintele american George W. Bush. Astăzi, poziţia geostrategică a ţării noastre, sub forma unei punţi de legătură, este din ce în ce mai evidentă din punct de vedere geopolitic. Reamintim această idee, aşa cum reiese din discursul preşedinelui american George W. Bush rostit în Piaţa Revoluţiei, cu prilejul vizitei sale în România din luna noiembrie 2002, în care consideră că România va întări Alianţa Nord-Atlantică în măsura în care va fi un punct de legatura cu Rusia: „În viitorul paşnic pe care-l construim, România va întări vieţile noastre şi într-un alt fel, ca o punte către o nouă Rusie. Timp de secole, geografia României a fost o sursă de pericole. Acum puteţi ajuta alianţa noastră, întinzând o mâna de cooperare peste Marea Neagră. Rusia nu are de ce să se teamă de largirea NATO, întrucât Rusia are nevoie de vecini paşnici şi stabili, asemeni României. Aşa cum i-am declarat ieri preşedintelui Putin, o Rusie care este parte deplină a Europei nu are nevoie de o zonă-tampon care să o separe de Europa. America şi România sunt prietene ale poporului rus, aşa cum este şi alianţa NATO” (Preşedintele american George W. Bush, Discursul din Piaţa Revoluţiei, Bucureşti, 23 noiembrie 2002).

Biserica Ortodoxă Română, conştientă de faptul că simbioza dintre limba noastră de origine latină şi credinţa ortodoxă, care ţine de identitatea Bisericii noastre a constituit şi constituie un inel foarte preţios de legătură între Apus şi Răsărit, şi-a asumat un rol însemnat în realizarea acestui “pontificat strategic”. Însă, în ciuda acestor aparenţe se pare că realizarea acestui obiectiv, din punct de vedere religios, este o sarcină extrem de complicată. Unul din motive a fost declarat public într-un interviu de chiar Prea Fericitul Părinte Teoctist care constata că, în mod paradoxal, la capătul oriental al podului unităţii, spre deosebire de cel occidental, nu prea există bunăvoinţă: “Un patriarh al unităţii…? E prea mare cuvântul acesta pentru mine. E şubredă unitatea, nu rodeşte. Astăzi sunt mâhnit, spre pildă, pentru că ne aflăm în litigiu cu Moscova, pentru Mitropolia Basarabiei – un drept sfânt al nostru pentru care l-am înfruntat pe patriarhul Alexei al II-lea. Cu Belgradul avem litigiu, pentru că ei au un episcop la noi, dar nu ne îngăduie, conform legii reciprocităţii, să avem şi noi un episcop român acolo. Am supărat Patriarhia Ierusalimului pentru că am făcut cămin românesc şi biserică la Ierihon” (7 februarie, 2005).Bogdan-Aurel Teleanu, Ziua, marţi, 31 ianuarie 2006, anul XII, nr. 3537, p. 6

Un subiect gras pentru jurnalistii romani: vizita Papei in Romania. In presa s-au facut deja speculatii si afirmatii tendentioase

Anumiti jurnalisti, din dorinta de a epata sau pur si simplu improvizand scenarii in care parea ca Biserica Ortodoxa Romana saboteaza politica de stat - pentru ca respectivii vedeau in persoana Papei un Poul Thomsen al Vaticanului -, nu si-au dat nici de data aceasta seama ca prin articolele lor pot crea suspiciuni mai mari in randul credinciosilor celor doua Biserici romane si nu numai. Sau poate ca aceasta le-a fost intentia?...

Cert este urmatorul fapt: in cadrul "comisiei mixte internationale pentru dialog intre Biserica Ortodoxa si Biserica Romano-Catolica" (alaturi de care a participat, de altfel, si Biserica Greco-Catolica), intrunita la Balamand (Liban) intre 17-24 iunie 1993, s-a semnat un document in care erau reglementate pozitiile celor doua Biserici surori vizavi de fenomenul "uniat". Printre altele, conform acestui document, se subliniaza: "... asa cum cere Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea in scrisoarea sa din 31 mai 1991, trebuie sa se evite absolut orice violenta si orice fel de presiune, pentru ca sa fie respectata libertatea de constiinta. Este de datoria conducatorilor comunitatii de a-si ajuta credinciosii sa-si adanceasca loialitatea catre propria lor Biserica si a traditiei acesteia, dar si de a-i ajuta sa evite nu numai violenta, fie ea fizica, verbala sau morala, atunci cand isi apara drepturile, ci si de a evita tot ce ar putea duce la dispretul celorlalti crestini si la o contra-marturie, distrugand opera de mantuire care este reconcilierea in Hristos" (cf. art. 27).

Consideram ca doua exemple intens mediatizate ale relatiilor ortodoxe-unite ne pot demonstra in ce masura apelul Sanctitatii Sale s-a facut auzit si in spatiul "carpato-danubiano-pontic":

1. Incidentul violent petrecut in Catedrala "Schimbarea la fata" din Cluj (13 martie 1998).
2. Binecunoscuta "Lege Boila-Turianu" sau, mai precis, "Legea privind retrocedarea unor lacasuri de cult catre Biserica Romana Unita cu Roma (Greco-Catolica)", initiatat de preotul greco-catolic Matei Boila, senator PNTCD, amendata de senatorul Cornel Turianu, aprobata de Senatul Romaniei la 12 iunie 1997 si cu intentia de a fi discutata in plenul Camerei Deputatilor.

Unde gresesc domnii Boila si Turianu?

Conform documentului de la Balamand, art. 31, cei doi senatori se fac vinovati de incalcarea unui acord interbisericesc. Citam cuprinsul articolului: "Sa ne amintim de indemnul Sf. Apostol Pavel catre Corinteni (I Cor. 6, 17) care recomanda crestinilor sa rezolve diferendele dintre ei prin dialog fratesc, evitand de a incredinta interventiei autoritatilor civile solutionarea practica a problemelor care se puneau intre Biserici sau comunitati locale. Aceasta are importanta in special pentru intrarea in posesiune sau restituirea bunurilor bisericesti. Acesta nu trebuie sa se bazeze numai pe situatii din trecut sau sa se sprijine numai pe principii juridice generale, ci trebuie sa tina seama de complexitatea relatiilor pastorale prezente si de situatii locale".

Din scurtele exemple culese din documentul incheiat la Balamand reiese clar ca exista un dialog cu Biserica Romano-Catolica in ceea ce priveste fenomenul "uniat", bazat pe anumite principii ignorate deocamdata, din pacate, de Biserica Catolica Orientala de rit bizantin.

Oare in ce masura un musafir s-ar simti bine atunci cand, sosit in vizita, ar fi dispus sa asiste la un scandal de familie? Cum ar arata, oare, venerabilul Papa in mijlocul polemicilor regionale tipice "perioadei de tranzitie" de la noi? Sau poate, ca odinioara, in vremurile de trista amintire, vom incepe sa prezentam din nou rapoarte false si statisitici fulminante?

Asa cum stau lucrurile in momentul de fata, s-ar putea crea o imagine neplacuta despre acest popor; or, acest adevar ar face din vizita Papei un eveniment cu conotatie trista pentru unii dintre noi.

Acum se pune intrebarea: este pregatita tara noastra sa intampine venirea Sanctitatii Sale? Prea ne-am obisnuit cu ideea aceea: "fie cum o fi, numai sa fie!"

Intr-un asemenea context, intentia Bisericii Ortodoe Romane de a purta un dialog fratesc si plin de intelegere cu Biserica Catolica Orientala de rit bizantin, in perspectiva venirii Sanctitatii Sale Papa Ioan Paul al II-lea, este mai mult decat un simplu deziderat: este imperativ necesara! A ignora aceasta evidenta istorica poate fi interpretata si, in cazul acesta, abia atunci pot incepe speculatiile jurnalistice.

Bogdan-Aurel Teleanu, Cotidianul, 18 august 1998

Ioan Paul al II-lea si rezistenta crestina anticomunista

Contrar asteptarilor, Papa Ioan Paul al II-lea nu a incercat demonizarea publica a sistemului comunist, ci, din contra, a urmarit recuperarea valorilor umane exploatate de acest regim si rectificarea erorilor ce afectau viata oamenilor pe care i-a inclus. Papa vedea in comunism, nu atat un inamic, cat mai degraba o lipsa de intelegere, o eroare determinata de o falsa conceptie a umanitatii si a lumii. Observand de la inceput ca violenta nu ar fi fost o solutie de riposta, el si-a insusit conceptul de revolutie morala pe care l-a sustinut pana la victoria din 1989.

Neacceptand violenta ca unica forma de castigare a dreptatii sociale, Carol Wojtyla era convins ca "motorul istoriei" il constituie fenomenul cultural. De ce tocmai cultura putea indeplini acest rol? Comunismul, in ciuda doctrinei sale sociale, ignora importanta persoanei umane. Astfel, principala sa eroare era de natura antropologica. Dorinta de a impune si a face functionabil un sistem socio-politic, cu orice pret, avea sa se manifeste in detrimentul libertatii umane. Astfel, Papa Ioan Paul al II-lea afirma ca doar in si prin cultura omul era liber si avea capacitatea de a-si exprima integral fiinta sa: "Pentru a crea cultura, era nevoie sa se considere, pana la ultimele sale consecinte si in mod integral, omul ca o valoare particulara si autonoma, ca subiect purtator al transcendentei de care dispune ca persoana. Trebuie afirmat omul pentru sine insusi si nu pentru alt motiv sau ratiune: doar pentru sine insusi!" (Declaratia Papei Ioan Paul al II-lea la UNESCO, Paris, 2 iunie 1980).

Nu trebuie uitat faptul ca instinctul literar al lui Karol Wojtyla ii dicta ideea ca doar prin cuvant se putea modifica ceea ce Puterea credea imposibil de transformat. Aceasta era conceptia formata ca tanar dramaturg si membru al Teatrului rapsodic destinat sa participe la rezistenta culturala poloneza impotriva ocupatiei naziste. Teatrul rapsodic condus de Miczyslaw Kotlarczyc facea parte dintr-o miscare de rezistenta mai ampla, UNIA (Uniunea, tr.n.), al carui membru fusese Papa Ioan Paul al II-lea. Aceasta incerca sa aplice principiile morale crestine si doctrina sociala catolica, vietii publice intr-un moment in care, pentru polonezi, nu era recunoscuta oficial viata publica. Teatrul rapsodic se considera o noua forma de teatru supranumit teatrul cuvantului. Notiunea de cuvant va juca un rol important in filozofia si teologia Papei Ioan Paul al II-lea care era convins ca lumea se sprijina pe cuvant. Este vorba despre conceptia teologica conform careia notiunea de Cuvant se refera la Persoana Mantuitorului Iisus Hristos.

Cred ca intre rezistenta culturala si teoria de data recenta, "inculturare" exista o stransa legatura. Punctul lor de intalnire il constituie potentarea acelor valori din cultura care sunt compatibile cu invatatura evanghelica. In acest sens, merita mentionat faptul ca Papa Ioan Paul al II-lea nu s-a manifestat ca anticomunist, ci ca unul care, analizand erorile sistemului, le-a criticat punctele negative si a intentionat sa sustina acele parti care erau conforme cu invatatura crestina. Elemente precum ideea "muncii" si "solidaritatii" exploatate intens de propaganda comunista puteau fi potentate si valorificate in sens crestin. Scopul Papei nu era de a combate comunismul, ci de a corecta erorile lui. Poate ca din aceasta cauza Mihail Gorbaciov, cel care a recunoscut rolul Papei in caderea comunismului, l-a numit ca "cel mai de stanga lider al lumii (...) care a contribuit la intelegerea comunismului".

Ioan Paul al II-lea nu a fost niciodata un anticomunist! A condamna si a combate comunismul nu era necesar. Comunismul putea fi minat doar de puterea valorilor. Constient de acest lucru, obiectivele rezistentei morale crestine anticomuniste enuntate de Wojtyla, conform propriei sale "teorii a eliberarii" elaborate in anii '70, erau: 1) redesteptarea spiritului crestin al oricarei natiuni prin cultura si constiinta istorica; 2) a face opera pastorala printre marxisti si 3) a identifica valorile si ideile pe care crestinii si necrestinii comunisti le aveau in comun. Principiile Papei au fost exemplu pentru polonezi. Chiar un disident necatolic ca Adam Michnik afirma ca Karol Wojtyla a dat o "lectie de demnitate" care a dus la realizarea revolutiei fara victime. Astfel, revolutia inspirata de Ioan Paul al II-lea a inversat modelul sangeros care s-a afirmat in politica europeana din 1789 si a semanat infinite temeri intre popoarele Europei.

Teleanu Bogdan, Ziua, Nr. 3290 de miercuri, 6 aprilie 2005

Opus Dei: "Lumea de dupa Ioan Paul al II-lea nu va mai fi la fel"

Prof. Dr. Norberto Gonzales Gaitano (foto), decanul Facultatii de Comunicare Sociala Institutionala a Universitatii Santa Croce, Roma; membru al prelaturii Opus Dei si al Consiliului Pontifical pentru Comunicatii Sociale, ne-a acordat prin amabilitatea lui Bogdan-Aurel Teleanu, doctorand la aceeasi Facultate, un interviu in exclusivitate.

Papa Ioan Paul al II-lea nu a incercat in mod public sa demonizeze sistemul politic comunist; nu a vazut in acesta un inamic, ci o eroare, un concept gresit. "Strategia sa de evanghelizare a comunismului" poate fi considerata ca un mod de rezistenta activa anticomunista? Aceasta sa fie cauza revolutiei fara victime din unele tari comuniste din acea vreme?
Ioan Paul al II-lea, disparut dintre noi de putine zile, a numit si nazismul si comunismul ideologii asupritoare, si le-a atribuit o buna parte din responsabilitatile barbariilor care au marcat secolul XX, provocand un numar mare de victime inocente si multa durere. El a atras atentia, in egala masura, atat asupra amenintarilor, cat si a relativismului moral - un alt fiu al Iluminismului -, care planeaza asupra democratiei, subminandu-i fundamentul si provocand noi samavolnicii asupra celor slabi, cum se vede in problema avortului si a eutanasiei sau in modul in care tarile bogate isi impun propriile conditii in fata tarilor in curs de dezvoltare. Referitor la aceasta foarte subtila asuprire, Papa a spus: "in fata acestor lucruri, ne intrebam daca nu cumva ea reprezinta o alta forma de totalitarism care se ascunde cu viclenie sub forma democratiei" (Ioan Paul al II-lea, Memoria e identita, Rizzoli, Milano 2005, p. 63). Dar, nu raul este cel care trebuie sa aiba ultimul cuvant. Caderea sistemului comunist sovietic si a satelitilor sai a reprezentat pentru Papa Ioan Paul al II-lea un semn cu implicatii istorice mult mai profunde: "A fost ca si cum Hristos a dorit sa descopere ca limita impusa raului, al carui artizan si victima este omul, este, in definitiv, Milostivirea Sa Dumnezeieasca" (Idem, p. 70). Iata de ce, propunerea lui Ioan Paul al II-lea depaseste simpla denuntare a raului. Din anii dominati de "ideologiile raului" si de lupta impotriva acestora - spunea Papa - trebuie sa invatam pentru a ne intari si a invinge raul cu binele, dupa cum ne-a invatat Sf. Apostol Pavel (Romani 12, 21).

Adevarul, o arma mai puternica decat diviziile lui Stalin
Instinctul literar al lui Karol Wojtyla l-a determinat sa creada ca nu numai prin intermediul cuvantului se poate modifica ceea ce puterea politica credea imposibil de transformat. Care este legatura dintre rezistenta culturala anticomunista si teoria inculturarii a Bisericii Romano-Catolice? Papa Ioan Paul al II-lea a valorificat aceasta teorie in strategia sa de evanghelizare a comunismului?
Karol Wojtyla nu a evanghelizat "sisteme"; el a vorbit oamenilor, fiecarei persoane in parte, animat de o puternica credinta in oameni si constient de puterea binelui care poate sa rasara din libertatea cu care omul raspunde vocatiei sale. Cuvantul sau "nu va fie teama" i-a trezit si i-a facut tari, pe oameni, dar nu numai in tarile dominate de comunism, cum a fost cazul Poloniei natale, dar si in tarile cu o veche traditie crestina, unde crestinii sunt adormiti de traiul bun sau inspaimantati de o cultura dominanta paganizata sau chiar militant anticrestina. Adevarul cuvantului sau s-a dovedit a fi o arma mai puternica decat diviziile de care vorbea Stalin, pentru ca "un cuvant adevarat cantareste mai mult decat lumea intreaga", dupa cum afirma Soljenitan.

Care a fost rolul acestui Papa in schimbarile politice din 1989 produse in tarile majoritar crestin ortodoxe, cum a fost cazul Romaniei?
Nu-l cunosc cu precizie. Va trebui studiat in detaliu. Pot sa avansez, insa, ideea unui efect de domino care s-a produs mai intai in Polonia si s-a extins, apoi, in celelalte tari dominate de imperiul sovietic. Acest efect de domino a fost, inainte de toate, un fenomen cultural si de comunicare, iar abia apoi unul politic.

Se vorbeste despre Papa Ioan Paul al II-lea ca despre cel mai mare comunicator al secolului. Care a fost strategia sa de comunicare? Calitatea sa de comunicator s-a datorat unei virtuti personale sau unei imagini create de o strategie inteligenta de Public Relation?
Este evident, pentru mine, ca Papa nu a evitat intalnirea cu mass-media, chiar atunci cand aceasta era neplacuta, ci a optat pentru folosirea acesteia pentru o mai buna cunoastere atat a lui Hristos, cat si a misiunii sale de pastor al Bisericii Universale. Relatia sa cu mass-media s-a consumat intr-un mod firesc, atat in situatii favorabile, cat si in cele neplacute. El a trecut dincolo de acest spatiu mediatic pentru a ajunge direct la oameni, inclusiv la jurnalisti.

Care a fost noutatea pontificatului lui Karol Wojtyla? Ce trebuie si ce nu trebuie continuat?
Reactia lumii la moartea sa, vazuta - prin intermediul mijloacelor de informare in masa - ca primul eveniment din istorie cu adevarat global, cred ca raspunde la aceasta intrebare. Lumea de dupa Ioan Paul al II-lea nu va mai fi la fel. Ne-a facut constienti de faptul ca formam o parte din aceeasi familie umana, familie care trebuie sa mai caute inca propria sa identitate morala in diversitatea culturala existenta. Ioan Paul al II-lea ne-a aratat calea!

Interviu realizat de Bogdan-Aurel TELEANU, Ziua, Nr. 3289 de marti, 5 aprilie 2005